Îşi mişcă mâinile pe lângă corp şi cu una dintre ele, cea stângă, îşi luă ţigara din gură şi scrumă pe geanul deschis. Ajunse cu zece minte mai repede decât trebuia şi îşi aprinse o ţigară ca să treacă timpul. Mucul de ţigară ardea atât de aproape de sfârşit încât căldura o pişca pe degele lungi şi fine de arcaş. Închise ochii şi expiră ultimul fum, stingând, toto o dată, mucul pe pervaz. Îl aruncă cu o mişcare bruscă pe geam şi îl privi cum cade în gol. De ce făcuse asta? Mereu păstra mucurile ca să se joace cu ele. De asta venea mai repede, ca să aibă cu ce se juca...