Mereu simt că stă ascuns după umerii mei şi îmi şopteşte ...

- Nu ai ce căuta aici, Rebecka. Nu ai ! E biroul omului ăla, pardon...profesorului! Dar dacă directorul te trimite după hârtii din biroul lui, ce faci, Becka?! Şi...nu e normal să vorbeşti singură, apropo.
Rebecka se uita lung în jurul ei. Puteai spune că e un fel de copil - adult. Nu voia să caute în sertarele omului, dacă se supăra după sau dacă, mai rău, o acuza de cine ştie ce tâmpenie pe care ea nici nu ştiuse ca o făcuse ? Rebecka îşi subţiază buzele, încruntându'se şi trage aer adânc în piept. Se dă un pas în spate, tuşeşte de trei ori sec, din cauza ţigărilor şi după întinde mâna în spate pentru a atinge clanţa.