Let's dance little stranger

Cu nasul lipit, de fapt cu chipul lipit de fereastra micuţă a podului şi sprijinită în palmele ce erau murdare de praf, Rebecka privea într'o linişte mormântală cum ploua afara. De fapt, picăturile reci începuseră să cadă cu două-trei ore în urmă, dar ploaia nu se oprise deloc, nici măcar o secundă. Şi nu tunase sau ceva de genul, doar căzuseră multe lacrimi.
Tânăra tocmai ce'şi terminase antrenamentelel, orele, totul şi azi ( miercuri, mai exact ) nu avusese niciun chef să rămâna prin şcoală. Gândul îi zburase de zece ori poate la Suhoon, şi zâmbise mai mereu când îi vedea imaginea în faţa ochilor, apoi se gândise la John. Nu, spera că nu avea nevoie de ea. De ce să aibă, până la urmă ? Acum va începe să se contrazică singură, aşa că mai bine lăsa baltă discuţia cu mintea ei.
Tuşeşte de câteva ori şi îşi dă drumul să cadă în şezut, apoi se uită în jurul ei. Stătea în semi-întuneric, încăperea deşi era plină de praf, arăta superb din cauza mobilei vechi ce se afla aici. Îşi trece o mână prin păr şi închide pentru o secundă ochii, apoi îşi arcuieşte buzele într'un zâmbet subtil.