Let's commit the perfect crime.

-Tch, eu puteam continua dacă chiar voiam asta, so... Puteai numi viol, oarecum. A dat din umeri şi zâmbi în colţul gurii. Wait. Tocmai ce l-a făcut tont? OH. Sună bine, nu? Nu. Bine, nu îl deranjase, dar dacă începe şi el cu de ăstea... s-ar putea să se trezească nu numai cu o palmă, ci cu un şut şi câţiva mii de pumni, sau poate şi câteva gloanţe? Oh, right. Îi era frică de ea. Părea puternică, deşi era slabă. Părea puternică, dar atunci când obosea devenea isterică. Haha, ce mai râdea ea pe-acolo prin sală. LOL, era amuzant. Liek really. Plus, îi plăcea râsul ei. Era plăcut la auz, şi l-ar putea asculta zile şi nopţi întregi.
-Eu nu sunt posesiv şi nici gelos... Iar Junnie, pff, nici măcar nu-l cunoşti. Eww, dacă nu l-aş fi oprit te-ar fi violat înaintea mea.
Oare a folosit cam des cuvântul "viol" în acea zi? Uhum, cel mai probabil, da! Chiar de la început a folosit cuvântul ăsta. Îl bufni râsul când realiză asta, dar se abţinu totuşi şi o privi profund, schiţând un mic zâmbet în colţul gurii.

- Ba nu era viol ! Fiindcă şi eu aş fi vrut...deci, ăhm...da, nu s-ar fi numit viol ! îl contrazise ea drăgălaşă şi din nou se aşeză peste el, cu capul pe pieptul lui, în timp ce îl privea cu ochii strălucind jucăuşi şi cu un zâmbet drăgălaş, chiar dulce şi adorabil pe chip.
- Eşti posesiv şi gelos, din cauza felului în care mă săruţi, iar căţelul tău nu ar fi îndrăznit să se atingă de mine, îi spuse pe un ton catifelat, chiar plăcut, în timp ce se ridica uşor în fund, dar tot peste el stătea, doar că [,] cu picioarele de o parte şi de alta a tânărului.
Îşi trecu vârful unghiei sângerii peste pieptul lui, apoi îşi lăsă capul într-o parte şi zâmbi inocentă.

-Oh, right. Dar tot nu sunt gelos, really, încercă să nege el, dar până la urmă o lăsase baltă, ştiind că orice ar zice el, ea îl va contrazice, pentru că, deh, aşa e Rebecka. Nu putea să îşi creadă iubiţelul [LOL aici îmi venea să zic căţelul] nici măcar pentru o zi? Nu, nu. Rebecka nu era aşa, clar.
-Don't do that, you're turning me on, îi spuse cu referire la modul în care stătea ea deasupra sa, cu picioarele de-oparte şi de alta a lui. Îmbrăcată aşa, normal că începea să se gândească la tot felul de scene. A scuturat capul şi încercă să o dea la o parte, nedorind să înceapă din nou să o sărute şi să "îl ia valul" prea mult. Ar fi părut chiar un disperat, really.
-Mă duc să fac ceva de mâncare, îmi e foame, îi zise, găsind practic o scuză pentru a se ridica de pe pat. Chiar îi era foame, aşa că se va duce să îşi facă kimchi. Trebuia doar să găsească patru verze, şi totul era okay. Spera că are tot ce îi trebuie, altfel îşi va face o salată şi atâta tot.

- Staaai, Suhoon ! Vin şi eu, chicoteşte Rebecka într-un mod adorabil şi sare din pat. O dăduse la o parte, aha. Măcar îi aflase punctul slab. Ea îmbrăcată îndecent, făcând chestii indecente. Cu asta, reuşea să'l dea gata în cel mai frumos şi drăguuuţ mod. Dar era bine că o lăsă baltă cu gelozia , căci ea l-ar fi contrazis, logic. Ea, chiar dacă nu avea dreptate sau lucruri, tot comenta şi tot contrazicea, căci avea un orgoliu de proporţii maxime.
Îl urmăreşte cuminte până la bucătărie, unde ţopăie veselă şi se aşează pe blatul de lângă chiuvetă, cu ambele mâini puse pe genunchi. Când era mică obişnuia să facă lucrul ăsta. Se urca ori pe masă, ori pe blat, niciodată pe scaun.
- Ce vrei să găteşti ? îl întrebă atunci, pe un ton catifelat şi îi zâmbi blând, finuţ.

Când îi auzi glasul începu să râdă, nu se aştepta să dorescă să vină cu el, dar eh, trebuie să se aştepte la orice de la ea, noh? Exact. Îşi dădu seama că e în stare de orice chiar din momentul în care o văzu la şcoală, în bancă.
În bucătărie începu să caute cele patru verze chinezeşti, adică ălea lungi şi mari şi când le găsi, le scoase din frigider şi le tăie pe fiecare în patru bucăţi, punându-le abea atunci în apă, spălând fiecare părticică.
-Kimchi, răspunse el şi ridică privirea către ea, fiind acum puţin mai înaltă decât el, căci stătea pe blatul de lângă chiuvetă. Ştii? întrebă el mai apoi, nefiind sigur dacă fata ştie ce e aia kimchi. Ei bine, era mâncarea lui favorită, şi ea trebuia să afle asta, iar mai apoi trebuia să afle cum să şi gătească, altfel ea nu ar fi fata perfectă pentru el.
El tot timpul şi-a dorit o fată care să îi gătească atunci când ajunge acasă, în special, mâncare coreeană. Aşa îl făcea să se simtă ca acasă, în Coreea, dăh.

Nu ştia. De fapt, nu auzise în viaţa ei de aşa ceva. Clatină din cap şi îşi ridică privirea albăstruie, profundă şi intensă către tânăr, arcuindu'şi buzele într'un zâmbet micuţ, tare gingaş, apoi începe să'şi legăne uşor picioarele. Ar fi vrut să ştie, dar hei !, ea trăise într'o suburbie a New Yorkului, într'un apartament de patru camere, cu o mamă bolnavă de cancer şi un tată infidel. Iată, acum, motivul pentru care uneori nu avea deloc încredere în bărbaţi şi de ce se contrazicea întotdeauna cu ei, niciodată cu fetele. Îi învinovăţea pe toţi din 'rasa' masculină, chiar şi pe iubitul ei Suhoon, pentru tot ce păţise ea. Pentru nopţile nedormite din cauza fraţilor mai mici, pentru poliţia venită la şase dimineaţa fiindcă unul din fraţi cei mari se drogaseră sau cine ştie ce tâmpenie, pentru toate târfele venite şi plecate în fiecare zi, toate ale lui taică'su.
Şi acum alt motiv pentru care devenise băieţoasă este fiindcă ea trebuise să se ocupe de tot. Dar de TOT ! Asta însemnând să'i înveţe pe cei mici cu ce se mănâncă viaţa grea şi de ce trebuie să lupte ca să ajungă ca ea. De ce acum putea să intre în cluburi scumpe ? Fiindcă, desigur, învăţase pe rupte la şcoală, muncise vara şi când se mutaseră în cartierul scumpo, rezidenţial pe la paişpe ani, ea trebuise să se schimbe. Să ştie cu ce se mănâncă banii şi unde se mănâncă.
În tot timpul în care se gândise, nici nu-l privise pe băiat. De fapt, nici nu zâmbise. Chipul i se întunecase încetul cu încetul, iar zâmbetul îi pierise uşor de pe buze. Un lucru era sigur: nu îi plăcea să'şi aducă aminte de viaţa ei cea 'grea' şi nici nu îi plăcea să se plângă în faţa lui Suhoon pentru toate astea.
Trase aer adânc în piept şi îşi ridică privirea spre el, zâmbiind tâmp.
- Înainte să mă cunoşti aşa...um, mai bine, ce credeai despre mine ?

Oh, trebuia să îşi dea seama că nu ştie de Kimchi, în fine, o să-i placă, probabil. Era gustos, şi puţin picant, dar nu foarte mult încât să nu poată să mănânce. O privi pentru câteva clipe, revenind la ceea ce făcea el, concentrându-se mult asupra gătitului. Ştia să gătească bine, dar trebuia să se concentreze asupra multor chestii. A tăiat mai apoi şi morcovii, feliuţe mici şi lungi, şi celelalte legume, apoi adăugă sosul şi ce mai trebuia. Trebuia să aştepte cam o jumătate de oră-o oră până se va termina.
A pus oala cu kimchi-ul crud pe aragaz, pornindu-l şi se duse la fată. Îl întrebase ce credea despre ea înainte să o cunoască mai bine. Ei bine, nu prea i-a acordat atât de multă importanţă, dar prima impresie care a avut-o a fost că era frumoasă. Şi încă o crede aşa. Dar mai apoi o văzu că era totuşi cât de cât băieţoasă şi se întrebă că poate era un motiv pentru care devenise aşa, noh? Era un motiv pentru orice, totuşi. Zi că nu-i aşa şi Suhoon îţi va da aprobarea asupra faptului că poţi să te împuşti.
Îi despărţi uşor picioarele, venind în faţa ei, între picioarele sale [LOL, asta sună ciudat, dar cred că te-ai prins la ce mă refer xDDD]. Mâinile lui se opriră pe talia fete şi ridică foarte puţin privirea către ea. Cum a mai zis-o, ea era cu puţin mai înaltă decât el pentru că stătea pe chestia aia cocoţată. Huh, nu putea să ştea şi ea mai jos, gen... pe scaun? Îl făcea să se simtă scund.
-Păi... când te-am văzut prima dată, mi-a plăcut că eşti frumoasă, însă am văzut că eşti destul de bună la orice, mă refer la materii acum, şi am trecut de la frumoasă la deşteaptă şi de la deşteaptă la băieţoasă. Really, eşti destul de băieţoasă. În fine, pe mine nu mă deranjează asta. De ce întrebi?

Îl urmărise cu mare atenţie când gătea, voia să înveţe şi spre fericirea ei, învăţa destul de repede şi pe lângă asta, avea o memorie genială. Ţinea minte fiecare detaliu, orice chestie mică şi importantă sau mare. Nici nu conta. Şi ţinea minte prima oră făcută cu el. Nici nu-l băgase în seamă. Se uitase la el cu răceală, având aerul acela de copil rebel şi nesimţit, deşi ea nu se afla chiar în această categorie. Şi mai ţinea minte că atunci când o întrebase cum o cheamă, tot prima dată, ea îi răspunsese scurt 'Rebecka' , fără să adauge un zâmbet sau ceva de genul. Totul din cauza că murise tatăl ei cu câteva luni în urmă, altfel i'ar fi acordat mai multă atenţie şi ar fi fost mult mai drăguţă de la început. Dar probabil nu ar fi ajuns aici, ci decât nişte prieteni, nişte cunoscuţi.
Chicoteşte uşor şi îşi aşează braţele după gâtul lui, privindu-l printre gene, atentă , în timp ce zâmbea dulce, suav.
- Aşa, eram curioasă ! Şi nu vrei să afli, aşa e ? îl întrebă în legătură cu faptul că era băieţoasă, apoi surâse uşor.

Chiar din prima oră în care o văzuse, fata îl tratase cu răceală spre deosebire de celelalte fete. Celelalte fete aproape că se omorau între ele pentru a petrece doar un minut cu Suhoon. I'm gorges, îşi zise în gând şi aproape că chicoti, dar se abţinu şi în schimb, doar zâmbi într-un mod destul de drăguţ şi copilăros. El era atât de adorabil şi ea superbă, se potriveau, nu-i aşa? Era genial să audă chestia asta şi de la altcineva, atunci chiar ar fi crezut că e aşa.
Ea spusese că nu ar vrea să afle motivul pentru care ea devenise băieţoasă, dar era cu totul opusul. Dorea să afle, era curios. Se întreba cum era trecutul ei. Oare era mai frumos decât al lui? Spera doar că aşa era, dar cel mai probabil se înşela amarnic. Deşi era curios, a preferat să afle singur, nu de la ea despre trecutul său. Nu dorea să se întristeze dacă se întâmplase ceva grav şi trist în acelaşi timp. A înghiţit în sec şi clătină în cap în sus şi-n jos, ca un fel de da. I-a zis că nu vrea să afle mai apoi, şi îi dădu un sărut pe buze. Unul scurt, dar dulce.
-Uhm... că veni vorba. Tu... făcu o pauză pentru gândire, probabil, şi lăsă privirea în jos. Exact, dorea să întrebe cum i se păruse când îl văzuse pentru prima oară la ore. Era curios, atâta tot. Iar dacă ea a întrebat, el de ce nu poate? Tu ce părere îţi făcusei despre mine prima oară când m-ai văzut?, continuă el mai apoi finalizând cu un zâmbet şi cu o simplă muşcare a buzei, dar îndeajuns încât să îi dea sângele. Oh my God, acum chiar arăta ca un vampir.

- Am crezut că eşti exact ca ceilalţi! Un profesor care nu-mi dă atenţie doar dacă mă topesc toată, unul care se va da la mine fiindcă eu nu-l bag în seamă şi apoi mă face să sufăr, fiindcă aşa fac toţi bărbaţii cu proastele ca mine, desigur...dacă proastele le dau atenţie. Dar ai fost drăguţ, mi-am schimbat părerea despre tine când am avut a doua oră şi tu nici nu te uitasei la mine !
Nici nu'şi dăduse seama de partea cu bărbaţii. Ştia că va fi suspicios în legătură cu asta şi era mai mult ca sigură că ova întreba, aşa că încerca să născocească o minciună pe care să o creadă şi ea. Deşi ţinea la el, nu voia să'şi verse amarul din copilărie şi adolescenţă pe el. De fapt, voia să'i spună totul, dar mai bine tăcea. Chicoti uşor când văzu sângele şi îşi trecu suav limba peste buza lui, apoi îl sărută apăsat şi dulce, trecându'şi o mână prin părul lui.

Ceea ce i s-a părut ciudat a fost faptul că ea a zis că aşa fac toţii bărbaţii cu "proastele" ca ea. Okay... începe să devină suspicios. Ce s-a întâmplat de fapt cu ea? Trebuia să afle, şi trebuia de la ea. Gata, se hotărâse. Trebuia să o întrebe iar ea trebuia să îi răspundă totul sincer, fără minciuni, căci el putea afla oricum de toate acestea şi crede-mă, nu face foarte frumos atunci când află că e minţit. Cel mai probabil nu ar mai fi vorbit cu ea săptămâni întregi, până va găsi un motiv pentru care ea îl minţise. El nu minţise pe cineva, zicând mai mereu adevărul, făcându-şi şi o reputaţie de "The sincere vampire". Multă lume nu prea erau atât de încântată de porecla asta cu vampirul, dar lui îi plăcea, mai ales că i se potrivea de minune. Dar începu să creadă că această poreclă i se potriveşe Beckăi, nu lui. Se referea că ea trecu cu limba peste buza sa, lingându-i sângele. I se părea destul de ciudat pentru început, dar mai apoi începu să se obişnuiască [,] cu asta, plus că îi plăcea, oarecum.
-Ei bine, aştept să-mi spui tot despre trecutul tău şi toţi aceşti bărbaţi care au profitat de tine. Nu accept refuzuri, minciuni şi tot felul de alte prostii. Adevărul, okay?

Îşi desprinse buzele de ale lui când îl auzi. Voia adevărul , iar ea nu dorea să'i spună nimic. Înghite în sec şi îşi lasă privirea în jos, retrăgându'şi ambele mâini , apoi le aşează pe genunchi, dar nu spune nimic în tot acest timp. Se uită undeva la picioarele lui, în niciun caz la faţă sau ceva de genul ăsta, în timp ce îşi deschide buzele pentru a spune ceva, dar rămâne aşa, căci nu ştia ce să'i zică. Îi era frică de reacţia pe care ar avea-o dacă l'ar minţi şi pe lângă asta, trecutul ei nu fusese niciodată bun de menţionat.
- Nu e okay, Suhoon. Trecutul meu nu e okay...nu merită spus , iar bărbaţii ăia sunt unul, începu şi se încruntă, aducându'şi aminte de taică'su.

O vedea că se frământă, dar de el nu avea de ce să se simtă aşa, lui trebuia să-i spună mereu adevărul. Aşa era mult mai bine pentru amândoi. Relaţia lor va fi mult mai bună, în mare parte bazându-se pe sinceritate, noh? Exact.
Se apropie mai mult aşa fel încât să o strângă în braţe, dorind să o facă să se simte că e în regulă să îi spună totul. El nu avea să judece pe nimeni pentru nimic. Nu era acest gen de băiat, dar poate că Rebecka nu văzuse asta încă. A oftat şi o bătu uşor pe spate cu palma.
-Ştii, mie poţi să-mi spui orice, nu contează că e trist, urât, sau chiar opusul. Aşa că spune, nu mai ţine în tine. Crezi că vei rezolva ceva dacă nu-mi zici? Nu, nu prea cred. Se îndepărtă pentru câteva clipă, zâmbindu-i şi sperând că îi va spune despre trecutul ei cât mai repede, fără să fie el nevoit să o oblige sau să caute singur răspunsurile la minunăţiile lui de întrebări, precum: De ce a devenit băieţoasă? De ce credea că îşi va bate joc de ea? Cine e acel bărbat? De ce nu e trecutul e okay? Erau mult mai multe întrebări, dar pe moment numai acestea îi veneau în minte.
-Te rog, Rebecka.

- Şi ce vrei să'ţi zic ? îşi ridică într'un sfârşit privirea spre el. Da, voia să'i spună totul şi Doamne, el o făcea să se simtă ca un fel de copil fericit cu probleme care trebuiau discutate. Asta era , nu ? Mă rog, aşa credea ea.
- Mama a avut cancer. A murit când eu aveam şaisprezece ani. Bine, în tot timpul acesta, am avut grijă de fraţii mei mai mici, în timp ce alţi trei, mai mari, mă protejau pe mine. Am locuit în New York, în suburbiile oraşului, într'un apartament cu patru camere. Tata , deşi avea bani, a înşelat'o pe mama şi a venit cu târfe acasă. Poate că şi de asta nu am încredere în bărbaţi! Fraţii mai mari mi-au creat probleme, imaginează'ţi că venea poliţia să'mi spună că făcuseră cine ştie ce rahat şi trebuia să le plătesc cauţinea sau alte lucruri de astea. Mama nu a avut timp de mine, să mă înveţe ce e aia 'o fată' , iar eu m-am luat după băieţi, fiindcă erau singurii care aveau grijă de mine. Tata a murit acum câteva luni, un an poate. Atunci m-am îmbătat, dar n-am intrat în comă...şi...de fumat m-am apucat după ce a murit mama. Ce mai vrei să ştii ?
Tonul ei sunase plăcut, tremurat, calm şi deloc rece. Îl privise pe tânăr în ochii, iar ai ei străluceau jucăuşi, timp în care se jucase cu mâna lui, doar pentru a 'şi ignora amintirile. Zâmbeşte slab, uşor stins şi trage aer adânc în piept/.

O ascultă atent, dorind să perceapă totul fără să o întrebe și a doua oară. Fata trecuse prin mult mai multe decât el. Nu se aștepta ca ea să aibe un trecut atât de... trist? Da, cam așa îl putea numi. Era destul de trist. În loc să facă toate acele lucruri putea să se distreze ca o adolescentă normală, noh? Îi părea rău acum că o pusese să își aducă aminte de aceste lucruri nu foarte plăcute. Se apropie mai mult și își duse mâinile pe spatele ei, îmbrățișând-o.
-E destul, îi spuse pe un ton plăcut, calm și totuși exprima atât de multe! Iubire, drăgălășenie și părere de rău.
Atât de mult adora să o țină în brațe! Îi plăcea sentimentul că o are aproape, lângă el și că nu mai era singur, în sfârșit. Prietenii lui tot timpul îi ziceau că nu va avea vreo iubită, asta pentru că el nu vorbea cu nimeni, decât cu ei. Îi era frică de asta, da, îi era frică, pentru că el credea că va ajunge să sufere și cu siguranță nu dorea să se întâmple asta a doua oară. Prima oară a suferit datorită lui Junsu, și s-a jurat, a promis, că nu va mai suferi a doua oară din cauza altor persoane.
-Știi, nu mă așteptam ca tu să ai un trecut ca ăsta. Adică... mă așteptam să fie unul mai roz.

- Mă bucur, murmură când află că el nu mai vrea să afle alte lucruri despre ea, căci nu mai ştia dacă mai era ceva de spus. Putea să-aducă aminte, da..dar nu dorea asta. Pur şi simplu nu dorea. Îşi păstră zâmbetul la rândul ei şi îşi trecu braţele după gâtul lui, sărind jos de pe blat, pentru a-i putea auzi bătăile inimii. Mereu adorase faptul că iubiţii ei erau mai scunzi sau lucruri de astea. De ce ? Findcă întotdeauna adorase să asculte modul în care inima lor pulsa sânge, îi plăcea să audă acele bătăi ritmice si să se gândească, uşor naivă, că acele bătăi erau pentru ea şi pentru nimeni altcineva.
Îşi lipi chipul de pieptul lui şi îl strânse uşor în braţe, ridicându'şi finuţ privirea jucăuşă către el.
- Nu roz, ci altă culoare deschisă. Dar te aşteptai greşit, îi spuse atunci, pe un ton calm şi plăcut, şi poate uşor mămos.

A strâmbat ușor din buze în momentul când auzi prima sa replică, că se bucură. El detestase acele două cuvinte de mult timp, asta doar pentru că lui i se părea că sună cam aiurea. Și în plus, majoritatea persoanelor nici nu aveau un zâmbet când ziceau asta. În fine, cam așa era Suhoon, deci, nu se suporta nici pe el. Avea multe probleme cu el, sau mai bine zis, nu se simțea bine în pielea lui. De ceva timp s-a apucat de o dietă, poartă lentile de contact pentru că nu-i place culoarea ochilor săi, este speriat în majoritatea timpului de persoane, timiditatea... și multe multe altele. Nimeni nu îl înțelesese când spuse că ține dietă. E slab, foarte slab, și de ce ar mai slăbi? ...E ciudat. Și aleargă și mai mult, mai ales noaptea, acum fiind cel mai obosit om de pe planetă. Ochii îi sunt roșii și se poate vedea pe chipul lui oboseala. Bineînțeles, dacă stai și te uiți atent poți vedea aceste mici detalii.
Îi zâmbi fetei, iar după câteva clipe își lăsă chipul mai în jos, ea fiind puțin mai scundă decât el, și o sărută scurt pe buze. Scurt, da. Te întrebi de ce scurt? Pff, asta e o întrebare ridicolă, man. În fine, începu să simtă mirosul de kimchi prin bucătărie, asta însemnând că e gata. Trecuse repede timpul; mai repede decât se așteptase. Îi dădu drumul fetei și se duse către aragaz, luând un prosop cu care apucă oala pentru a nu se frige, și o puse lângă aragaz. A privit kimchi-ul din oală și zâmbi mândru de ceea ce făcu. Eh, era bun la gătit! De asta și în gașca lui de prieteni i se spunea mai mereu ”mami”. El avea grijă mai de toți. Le făcea de mâncare, îi ajuta să facă curat în casă -oh da, am uitat să menționez că prietenii lui și cu el obișnuiau să doarmă toți într-o singură casă, dar Suhoon a preferat să aibe mai multă intimitate-, și le spăla hainele.
A scos kimchi-ul și îl puse într-o farfurie mai mare, apoi luă patru bețișoare, două pentru fiecare. Credea că fata știe să le folosească, dar, dacă nu, o va învăța.
-Poftă bună! Oh, sper să-ți placă.

- Eşti supărat pe mine ? îl întrebă brusc, din cauza sărutului ce-l primise. Poate prea scurt, poate era prea răsfăţata, poate că era prea alintată, dar tot i se păruse prea scurt. Trase aer adânc în piept şi se uită atentă la el, cu ochii mari şi buzele subţiate într-o linie dreaptă, ce arăta că o deranja ceva. Ce, mai exact ? Ei bine, poate nenorocitul de sărut şi poate faptul că aşa, stând acolo şi privindu'şi dragul iubit foarte atentă, observase o chestie. Avea ochii roşi. Îşi drese finuţ glasul şi se apropie de el. Când puse mâncarea pe masă, îşi arcui buzele într-un zâmbet micuţ şi dulce, se aşeză lângă el imediat şi se uită ba la el, ba la mâncare. Exact, nu ştia să folosească acele...beţişoare.
- Um...ăhm, îngână şi surâse încet, trăgând aer adânc în piept, în timp ce'şi lăsa mâinile pe genunchi.

El clar nu era genul de băiat care să streseze fata cu săruturi la fiecare minut, decât dacă ei îi plăcea asta. Dar cu toate astea, cel mai probabil nu ar fi sărutat-o întruna. Poate doar să o ţină de mână, îmbrăţişări şi atât. Îşi dădu seama imediat că fata era puţin deranjată din cauza faptului că îi dădu un sărut scurt, aşa că, imediat ce ea se aşeză pe scaun lângă el, o apucă de o mână şi o trase mai înspre el, astfel încât să o sărute. Când buzele lor făcuseră contact, el şi le mişcă lent, transformând asta într-un sărut pasional şi tandru. Şi-a mutat mâna pe gâtul ei, zâmbind în timpul sărutului. Motivul pentru care zâmbise? Păi, să vedem. Rebecka era atât de răsfăţată şi dorea să primească orice voia, şi cum Suhoon nu putea refuza, îi dădu exact ce ceruse, oarecum. Nu ceruse, dar bătuse un fel de apropo.
A trecut cu limba peste buzele ei şi continuă sărutul mai apoi, dându-i drumul abea după un minut. Era un sărut plăcut, unul lung şi umed, aşa cum îi plăcea şi lui, dar probabil că şi ei.
-Okay, acum să mâncăm, spuse el şi apucă o bucăţică de kimchi cu beţişoarele, dar nu luă el acea bucăţică, ci i-o dădu fetei. Realizase că nu ştia să folosească beţişoarele pentru că îşi puse mai devreme ambele mâini pe genunchi. Era de aşteptat, totuşi. Nimeni nu mai ştia să folosească aşa ceva şi era trist, foarte trist.
-Say "aaaa".

O luă de mână. De fapt, nu înţelegea ce dorea să facă, dar îl lăsă. Şi îi făcu pe plac. Da, da, da ! O răsfăţă aşa cum voia ea să fie răsfăţă, îi facea pe plac de parcă ar fi fost un copil mic, aşa că o făcea să se simtă bine. Să se simtă...a lui. Şi asta îi plăcea. De fapt, din câte îşi dădea seama, îi plăcea aşa muuuulte la el.
Îi răspunse la sărut cu pasiune, cu dragoste, cu tandreţe, cu de toate la un loc, în timp ce zâmbea larg în sinea ei. Pe lângă asta, îi venea să ţopăie de bucurie. Îşi duse vârfurile degetelor pe obrazul lui şi continuă să-l sărute tot aşa, cam timp de un minut.
Aprobă când el spuse că 'hai să mâncăm' dar ea nu-şi mişcă degetele de pe genunchi. Doar se uită atentă la Suhoon şi chicoti, deschizând gura maaaere, apoi spuse 'aaa' .

A schiţat un zâmbet micuţ în colţul gurii când ea îşi deschise gura. Era amuzant, totuşi. El, hrănind pe altcineva... asta trebuia filmat şi pus pe YouTube. Ar fi avut mai multe vizualizări decât Rebeca Black. Îi băgă bucăţica de kimchi în guriţă şi apoi îşi retrase beţişoarele, privind-o atent, dorind să îi vadă reacţia. Oare o să-i placă? Dacă nu-i place? Dacă nu-i place va trebui să îi facă altceva. Cartofi prăjiţi şi ouă ochiuri? Aşa mănâncă cei de pe-aici, n-nu? A înghiţit în sec, muşcându-şi buza inferioară, dar mai încet decât mai devreme. Nu îi dădu sângele, dar i se luase cât de cât pieliţa de pe ea, făcând-o să se înroşească. Eh, el nu avea buzele perfecte. Nu le-a avut niciodată, pentru că şi le tot muşca şi rupea pieliţa.
-Deci... îţi place? întrebă el şi îşi întoarse capul către farfuria din faţa sa, doar pentru a se freca la ochi. Era obosit. Ar fi dormit zile întregi dacă nu ar fi Rebecka. Ar fi stat numai în casă, dar, cum Rebecka făcea acum parte din viaţa lui, trebuia să stea mai mult cu ea, noh?
A luat şi de această dată o bucăţică din kimchi şi o băgă rapid în gura sa, mestecând lent, ca un leneş ce nu era.

Rebcka închise gura şi mestecă. Îi plăcea, era bun. Mână liniştită, uitându-se la scumpul de Suhoon.
- Mm, e delicioasă, iubitule ! E foarte-foarte-foarte bună, îi răspunde senină şi când îşi dă seama că îl alintase, chicoteşte încet, dar nu îşi ia privirea de la el. Îi spusese din obişnuinţă aşa şi era sigură că în viitor va începe cu scumpule sau dragule sau va găsi cine-ştie-ce alint pentru Suhoon. Pe lângă toate astea, vedea cât era de obosit şi nu îi plăcea treaba, chiar deloc. Putea să plece şi să-l lase să se odihnească, fiindcă ştia că dacă era ea aici, el nu va dormi. Se simţea prost, dar bine. Era egoistă, de fapt. Voia să stea cu Suhoon fiindca adora să stea cu el şi să-l privească, să-l sărute, să-l ţină în braţe şi toate cele, dar până acum nu acordase atenţie faptului că el era obosit.
- Iartă-mă, îi spuse şoptit şi îşi muşcă încet buza inferioară.

"Iubitule" Lol, detestase acest cuvânt toată viaţa. I se părea aşa siropos... dar cred că se va obişnui cu el, însă clar îi trebuia destul timp pentru asta. Luă o bucăţică de kimchi şi îi dădu iar fetei, apoi luă el şi tot aşa. Dădea pe rând gen: una mie, una ţie, una mie şi-una ţie. Asta până când auzi cuvintele fetei: iartă-mă. Pentru ce? Oare îşi dădu seama că era obosit? Sigur, sigur îşi dăduse seama. Era evident. Dar nu era din cauza ei. El era de vină pentru că a preferat să cânte la chitară şi să facă alte chestii decât să doarmă. Nu era deloc vina ei! A zâmbit într-un mod pueril şi a mai luat o bucăţică de kimchi înainte să îşi înceapă discursul.
-Ehm... Nu e vina ta, Rebecka. Aşa că nu e nevoie să-ţi ceri scuze, 'kay? Eu am preferat să fac alte chestii în loc să dorm, şi clar nu e vina ta. Ah, apropo, văd că nu ştii să foloseşti beţişoare. Şi din moment ce acum eşti iubita mea, trebuie să ştii asta. So... uite. Luă celelalte beţişoare şi de asemenea şi mâna fetei, arătându-i exact cum trebuie să le ţină. Nu era destul de greu, de fapt, nu era greu deloc, dar pentru cei care nu sunt asiatici poate fi destul de greu să le folosească.

Făcea jocul pe care îl făcuse ea când era mică. Una mie, una ţie, una mie, una ţie şi tot aşa până când termina de mâncat. Asta le făcuse ea fraţiilor ei când erau mai mici ca să mănânce. Îi şantajase. Râse uşor şi clătină din cap, apoi trase aer adânc în piept, întorcându'şi privirea de un albastru profund, intens, către Suhoon.
- Alte lucruri...gen ? Cred că ţi-ar fi de sute de ori mai uşor dacă ai avea o iubită ca tine, şi nu ca mine, îşi strâmbă slab buzele, dar îl urmăreşte atentă cu privirea şi apoi dă încet din cap, în semn că înţelesese ce şi cum trebuia să facă.
I'a beţişoarele, îşi umflă obrajii ( modul ei de concentrare ) şi apoi îşi muşcă uşor buza inferioară, luând o bucăţică între cele două beţişoare. Zâmbeşte larg, victorioasă, de parcă ar fi fost un copil mic.

Când auzi întrebarea ei a arătat cu degetul către chitara care era agăţată sus, pe perete. Da, a pierdut nopţile cântând la chitară şi compunând melodii. Alteori, cânta la pian. Uneori stătea pur şi simplu şi se uita la stele, gândindu-se la ziua de mâine. Oricum, îşi găsea el o grămadă de lucruri de făcut singur. Se uita la televizor, la laptop, se privea în oglindă, se juca singur, deci, avea multe de făcut, da?
Apoi fata îi zise că i-ar fi fost mult mai uşor dacă ar avea o iubită ca el. Dacă ar fi o fată ca el, probabil nici nu ar fi avut ocazia să o cunoască, asta pentru că el nu e genul de băiat care să întrebe fetele care îi plac cum le cheamă. Şi dacă ar exista o fată ca el, clar nici ea nu l-ar fi întrebat pe el cum îl cheamă şi să devină prieteni, apoi iubiţi. Deci nu, nicio şansă să fie mult mai uşor.
-Nu, nu e adevărat, o contrazise el şi îşi îndoi buza inferioară, făcând o faţă de căţeluş plouat. Prima oară când face asta şi deja i se pare că a devenit prea copilăros de când a cunoscut-o.
Rebecka îl schimbase destul de mult. Îl făcuse mai fericit şi l-a făcut mai copilăros, aşa cum era acum câţiva ani.